Peisajul educaţional românesc, colorat ca şi întreaga societate românească, descoperă acum că în percepţia unora nu toate şcolile sunt egale.

Constituţia României reglementează că învăţământul obligatoriu este gratuit, conform legii. În toate şcolile predau profesori care au trecut examen de titularizare şi care au obţinut cel puţin nota 7 la probele de concurs.

Şcolile sunt în mediul rural sau urban, la centru sau la periferie. Şcolile sunt moderne sau pierdute în negura timpului, cenuşii sau colorate, dotate modern sau cu toaletele în fundul curţii. Dar toate şcolile au ca scop educarea generaţiilor tinere, toate au ca scop formarea de caractere.

Şi atunci, ce este şcoala de fiţe?

1. Este o şcoală care, de regulă, este situată în centrul Capitalei sau într-una din zonele rezidenţiale exclusiviste;
2. Este o unitate la care se înghesuie părinţii să-şi înscrie odraslele; nu voi insista asupra motivaţiilor (o educaţie mai bună, proximitate de locul de muncă al unuia din părinţi sau pentru că aşa este la modă);
3. Este o unitate şcolară situată pe un areal în care, inevitabil, cu 2 luni înainte de începerea înscrierilor la clasa pregătitoare apare o creştere demografică semnificativă, prin domiciliu flotant (să fie doar o modalitate de a forţa încrierea unui copil care nu îndeplineşte criteriul de domiciliu?);
4. Este o şcoală pentru care fiecare părinte, prieten, cunoscut este activat…doar, doar, o fi cineva care are cunoştiinţe la minister, inspectorat, director pentru o vorbă bună (a nu se citi pilă);
5. Este unitatea remarcată prin coada permanentă de la uşa directorului (probabil reminiscenţă a cozilor din perioada comunistă);
6. Este şcoala în care părinţii îşi permit să ceară o anumită învăţătoare, un anumit diriginte, un anumit profesor de matematică sau română;
7. Este şcoala la care, de multe ori, copiii îşi permit să aibă opinii, nu mereu ştiinţifice, în faţa profesorilor; iar etalarea hainelor de firmă ar trebui să compenseze uneori ştiinţa de carte;
8. Este unitatea în care se întâmplă fapte de genul petrecute în şcoala 10.

Şcoala de acest tip nu este o creaţie a sistemului de învăţământ, ci un monstru creat de noi toţi: părinţi, profesori, elevi, inspectorat şcolar, minister, societate. Toţi, prin acţiune sau inacţiune, am dat posibilitatea apariţiei şi dezvoltării acestui fenomen. Cu toţii am uitat că un principiu constituţional vorbeşte despre tratament egal şi despre acces egal la învăţătură al tuturor copiilor, indiferent de mediul social, de educaţia părinţilor, de etnie, gen, orientare. Toţi am ignorat ce se întâmplă cu copiii din mediul rural, cu cei proveniţi din grupuri sociale vulnerabile.

Toţi am asistat la zborul frânt al unor copii care nu au greşit cu nimic. Să fim sinceri şi să începem cu începutul: primele măsuri pe care le propun sunt de excludere a domiciliului flotant dintre criteriile de acces într-o şcoală şi, în acelaşi timp, de reglementare serioasă a organizării after-school-ului. Poate cineva va dori să întrebe câţi dintre cei înscrişi în clasa pregătitoare au domiciliul REAL în zona geografică arondată şcolii (şi nu vorbesc doar de şcoala 10).

În acelaşi timp, luptând pentru eliminarea paraziţilor din sistemul educaţional, să nu tragem cu tunul în corpul profesoral. Profesorii sunt cei care ne-au îndrumat, pe fiecare din noi, pentru a ajunge undeva.

Iar eu le mulţumesc, o dată în plus, pentru tot efortul depus şi îi asigur că locul lor în inima mea va rămâne veşnic!

Citeste mai mult: adev.ro/pbfgtq