Demisie,
Subsemnatul, ISPAS GABRIEL- LIVIU, coordonator al organizației PRO România sector 4 îmi înaintez prin prezenta demisia din funcția de coordonator al organizației și din cea de membru al PRO România.
Motivele sunt numeroase și nu le voi prezenta în această scrisoare. Nu pot, însă, să nu îți spun ceea ce este evident: în partidul pe care îl conduci, ideea de participare la decizii este redusă la un număr extrem de limitat de persoane.
Am fost singurul care a spus, la momentul realizării alianței pe București, că proiectul nu este realizabil și că nu este oportun să ne asociem cu un partid inexistent, care se baza exclusiv pe nivelul de încredere de care beneficia Robert Negoiță. Am susținut că este cazul să îți asumi candidatura la funcția de primar general și să intri în luptă…în schimb, ai pus un candidat care, în ciuda bunei intenții, nu avea cum să iasă în evidență…și, chiar și atunci când avea inițiativă, aveau grijă consultanții să….Ți-am spus, poate între puținii care au avut curajul să o facă, că fuziunea cu partidul domnului Tăriceanu este o eroare majoră și că electoratul va sancționa modul în care aceste mișcări sunt realizate.
Ca o ironie a istoriei recente, PRO România s-a format ca reacție la demersurile despotice și autocrate ale domnilor Dragnea și Tăriceanu! Cei care s-au opus gândirii domnului Tăriceanu nu mai sunt azi în partid, iar domnia sa devine membru al partidului celor care nu-l mai voiau! Această alianță, fără doctrină și fără viziune clară, pare a fi o alianță matrimonială cu o fată bătrână, lipsită de alți pețitori. O alianță a disperării, a ultimei speranțe, pe care alegătorii nu au cum să o vadă cu ochi buni!
Victor, nu mi-am depus dosar pentru a fi candidat pentru Parlament, pentru că decizia mea o știai! Am plecat din PSD, după 19 ani cu bune și rele, pentru că nu am putut accepta că dl Dragnea și acoliții săi dau lovituri la temelia statului de drept, prin mijloace viclene. Să nu uităm că, în toată acea perioadă, domnul Tăriceanu era aliatul de nădejde al lui Liviu Dragnea!
Ce ți-e și cu răzbunarea politică….azi echipa din PSD care a făcut rău justiției și educației este în afara locurilor eligibile pentru parlament, iar în partidul care se voia start-up candidează pe prima poziție la Senat Călin Popescu Tăriceanu!
București,
23.10.2020