GABRIEL LIVIU ISPAS
PRIMAR S4 2020

Cateva lucruri despre mine

In sistemul juridic

Sunt avocat definitiv, membru al Baroului București. Înainte de a fi avocat, am fost director general al Direcției Generale Juridice din Ministerul Educației Naționale.

În calitate de profesor, mă bucur că mulți dintre absolvenții mei sunt judecători, procurori, avocați sau consilieri juridici! Succesul lor mă face să cred că munca noastră și-a atins obiectivul!

Cadru didactic

Educația este temelia dezvoltării societății, astfel că m-am dedicat, în ultimii 17 ani, pregătirii universitare a tinerilor. În perioada 2003-2011 am fost asistent și, ulterior, lector în Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir. Din 2007 sunt cadru didactic al Universității din București, Facultatea de Administrație și Afaceri. Predau cursurile de Instituții și politici ale Uniunii Europene și Dreptul Afacerilor în Uniunea Europeană.

Din anul 2011 sunt conferențiar universitar în cadrul Facultății de Drept, Universitatea Titu Maiorescu, fiind, în perioada 2012-2020 și decanul acesteia. Predau cursurile de Drept instituțional al Uniunii Europene, Organizarea justiției în Uniunea Europeană și Drept medical european. Sunt membru al Comisiei Permanente de experți în științe juridice, în Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Sunt membru al Consiliului Directorilor European Public Law Organization.

Cariera politică

Sunt coordonator al PRO România Sector 4 din februarie 2019, moment în care am decis să mă alătur acestui frumos și inovativ proiect politic.

După aproape 20 de ani de politică de stânga, timp în care am fost între cei care au fondat Tineretul Social Democrat, sub conducerea lui Victor Ponta, vicepreședinte al tineretului PSD, secretar executiv al PSD București și secretar executiv al PSD, am considerat că drumul pe care pornise social democrația era greșit.

Afectarea independenței justiției, politici economice discutabile, promovări clientelare și auto- suficiența celor care luau decizii m-au făcut să cred că e nevoie de un suflu nou, de profesioniști, de bucuria de a lucra în echipă.

  • 2001-2005

    Am fost directorul Agenției pentru Sprijinirea Studenților, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale, iar în perioada 2002-2004 am fost consilierul primului ministru pentru probleme de educație și studenți.
  • 2005-2007

    Am fost șef de serviciu juridic și control în Autoritatea Națională pentru Tineret.
  • 2007-2009

    Am exercitat funcția de director al Departamentului de Control al ministrului educației, iar în 2009-2010 am fost director general al Direcției Generale Juridice și Control din același minister.
  • 2013-2015

    Am fost secretar general adjunct al Ministerului Educației Naționale, apoi am fost membru al Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.
  • 2015-2016

    Am fost secretar de stat în Guvernul Cioloș, cu atribuții în coordonarea activităților juridice, de afaceri europene și relații internaționale, precum și de coordonare a direcțiilor de implementare a proiectelor finanțate din fonduri externe.
  • 2017

    Am fost secretar de stat în guvernele Grindeanu, respectiv Tudose, având aceleași atribuții ca în mandatul anterior.
  • 2012-2020

    Am fost decan al Facultății de Drept din Universitatea Titu Maiorescu, cu suspendarea funcției în perioadele în care am exercitat demnități publice.